Inspectorii ANAF antifraudă au început verificări la 180 de case de schimb valutar din întreaga țară, în cadrul Operațiunii FOCUS. Acțiunea națională vizează asigurarea respectării obligațiilor fiscale și financiare ale operatorilor din domeniu.
Operațiunea FOCUS a fost lansată ca urmare a rezultatelor unui proiect-pilot recent, care a evidențiat un nivel ridicat de neconformare fiscală în domeniul schimbului valutar. În cadrul acțiunii, inspectorii verifică dacă operatorii respectă fiscalizarea operațiunilor, utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale și dacă înregistrările fiscale corespund cu operațiunile efectuate.
Citește și: Facturile la curent vor a crește cu 22% în această iarnă
Ce verifică inspectorii ANAF în cadrul Operațiunii FOCUS
În cadrul acestei acțiuni, verificările se concentrează pe respectarea obligațiilor declarative și de plată, precum și pe conformitatea cu prevederile legale aplicabile activității de schimb valutar. Inspectorii coordonează controale în mai multe județe și în municipiul București, pentru a preveni și combate comportamentele care pot duce la diminuarea veniturilor bugetare sau la concurență neloială.
Acțiunea face parte dintr-un efort mai amplu de a asigura transparența și legalitatea în domeniul schimbului valutar, fiind o etapă de extindere a verificărilor inițiate anterior. În cazul descoperirii de nereguli, autoritățile pot aplica sancțiuni conform legislației în vigoare.
Conform Ziarulamprenta.ro