Naționala României, condusă de Sandu Iacob, se va reuni pe 30 octombrie, în București, pentru a-și desfășura un stagiu de pregătire în perspectiva primelor două partide din campania de calificare la Campionatul European din 2028.
În lotul lărgit, au fost inițial convocați trei jucători de la HC Buzău: Daniel Susanu, Ionuț Broască și Claudiu Lazurcă.Totuși, în lotul final de 20 de jucători, niciunul dintre aceștia nu a reușit să fie inclus pentru meciurile cu Franța și Polonia.
Citește și: Spectacole cu Horațiu Mălăele și Maia Morgenstern, în Buzău și alte orașe, între 9-15 noiembrie
O palidă consolare pentru iubitorii handbalului din Buzău
Singura veste mai bună pentru fanii handbalului din Buzău este păstrarea lui Bogdan Rață în lot, acesta fiind un fost pivot al echipei HC Buzău, transferat între timp la Constanța.
În ciuda absenței jucătorilor buzoieni din lotul final, aceștia rămân pe lista trimisă către Federația Europeană și ar putea fi chemați în cazul unor accidentări.De asemenea, selecționerul Sandu Iacob are opțiunea de a-i convoca, în cazul în care nu este mulțumit de prestația unor jucători după primul meci, cel cu Franța.
