AmpliFY organizează pe 30 septembrie, la ZBOR Hub din Constanța, prima ediție a evenimentului Community Meetup, dedicat ONG-urilor și profesioniștilor implicați în dezvoltarea comunității locale.
Evenimentul face parte dintr-un format național care ajunge în mai multe orașe și are ca scop facilitarea dialogului, colaborării și schimbului de resurse între organizații, companii și instituții publice.
Citește și: Reactoarele 1 și 2 de la Cernavodă rămân oprite din cauza nivelului scăzut al Dunării
Impactul evenimentului pentru comunitatea din Constanța
Participanții vor avea ocazia să descopere noi oportunități de finanțare, să afle despre parteneriate cu mediul de afaceri și să lucreze împreună la idei pentru dezvoltarea locală. Programul include sesiuni de networking, paneluri despre diversificarea surselor de finanțare și resursele disponibile în ecosistemul AmpliFY ONG.
Printre speakerii confirmați se numără reprezentanți ai unor organizații și instituții precum Centrul Regional de Integrare Constanța, Fundația Comunitară Galați, BCR Social Finance și Ameropa Foundation Romania. Ziua se va încheia cu o sesiune participativă de tip world café, urmată de o întâlnire informală la NGOs Night Out.
AmpliFY reunește peste 1.300 de membri, inclusiv ONG-uri, companii și specialiști, oferindu-le acces la resurse, evenimente și sprijin pentru a-și crește impactul. Participarea este gratuită și se face pe bază de înscriere, disponibilă online.
Conform Ziarulamprenta.ro
