Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță temperaturi mai ridicate pentru următoarele patru săptămâni, în perioada 13 aprilie - 11 mai. Meteorologii prognozează o revenire treptată la valori apropiate de media perioadei, în timp ce precipitațiile vor fi, în general, deficitare.
În săptămâna 13–20 aprilie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obișnuite în regiunile intracarpatice, în timp ce în restul țării valorile termice vor fi apropiate de normal. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivel național, conform estimărilor ANM. În intervalul 20–27 aprilie, valorile termice vor reveni, în general, la mediile normale pentru această perioadă, iar cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele specifice în cea mai mare parte a țării.
Citește și: Reactoarele 1 și 2 de la Cernavodă rămân oprite din cauza nivelului scăzut al Dunării
Prognoza meteo pentru sfârșitul lunii aprilie
La sfârșitul lunii aprilie, meteorologii estimează o ușoară creștere a temperaturilor peste media normală, mai ales în regiunile intracarpatice. În intervalul 27 aprilie–4 mai, regimul pluviometric va fi deficitar în sud, est și centru, dar apropiate de normal în restul teritoriului. În săptămâna 4–11 mai, valorile termice se vor situa în jurul celor normale la nivelul întregii țări, iar cantitățile de precipitații vor fi, în general, conforme cu media perioadei respective.
Aceste prognoze sugerează o primăvară cu temperaturi mai ridicate, dar cu o distribuție inegală a precipitațiilor, ceea ce ar putea afecta agricultura și resursele de apă în anumite regiuni ale țării.
Știri din rețea: Mureș Expres · Bistrița Expres · Vaslui Expres
