Sursă: Ziarulamprenta.ro
Primăria Comunei Costinești a atribuit recent, prin procedură de cumpărare directă în SEAP, contractul pentru reparații pe străzile Salcâmilor și Pescărușului.
Citește și: Reactoarele 1 și 2 de la Cernavodă rămân oprite din cauza nivelului scăzut al Dunării
Valoarea estimată a contractului a fost de 360.355,05 lei, fiind câștigat de societatea G&M ROAD BUILDING ENGINEERING SRL, cu sediul în Pitești, județul Argeș. Lucrările vizează reabilitarea infrastructurii rutiere din cele două artere din comuna Costinești.
Societatea a mai efectuat lucrări de asfaltare în orașul Murfatlar și în județele Argeș și Dâmbovița. Potrivit listăfirme.ro, firma a fost înființată în 2012 și are ca obiect de activitate "Lucrări de construcții ale drumurilor și autostrăzilor".
Detalii despre firma câștigătoare a contractului
Societatea G&M ROAD BUILDING ENGINEERING SRL are sediul în Pitești, pe strada Nicolae Dobrin 63. În 2025, cifra de afaceri a companiei a ajuns la 119,33 milioane de lei, iar profitul net s-a redus la 1,69 milioane de lei. Datoriile totale au scăzut la 24,62 milioane de lei, iar capitalurile proprii au crescut la 35,89 milioane de lei.
Primăria Costinești a mai atribuit alte două contracte importante pentru infrastructură în comună, în valoare totală de peste 527.000 lei. Primul contract, de 228.215 lei, a fost câștigat de S.C. Instalații Montaj Tehnologic S.R.L. și vizează reparații ale asfaltului pe mai multe străzi locale, precum Drumul Comunal nr. 4 și Strada Portului.
Cel de-al doilea contract, de 298.927,49 lei, a fost adjudecat de S.C. Cristalys Trans Mar S.R.L. și vizează reparații ale trotuarului de pe Strada Școlii. Firma a colaborat anterior cu Primăria Costinești și în alte proiecte de infrastructură.
Legea 190/2018 menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de anumite prevederi GDPR, dacă se păstrează echilibrul între libertatea de exprimare și protecția datelor personale. Informațiile prezentate sunt publice și de interes general.
