Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 23 „Constantin Brâncoveanu” vor începe anul școlar într-un spațiu exterior reamenajat și modernizat, după finalizarea lucrărilor de către Confort Urban.
Primăria Municipiului Constanța, prin compania Confort Urban, a realizat reabilitarea terenurilor de sport, aleilor de acces și a zonelor destinate activităților sportive din incinta școlii. S-au recondiționat gardul perimetral, s-au asfaltat suprafețele exterioare și au fost montate bănci noi în curtea școlii. De asemenea, porțile terenurilor de sport, panourile de baschet și alte elemente metalice au fost reîmprospătate, iar marcajele au fost aplicate pe suprafețele asfaltate.
Citește și: Ilie Bolojan critică PSD pentru pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR
Acțiunea face parte dintr-un program mai amplu, în cadrul căruia au fost finalizate lucrări similare și la alte unități de învățământ din Constanța. Reabilitarea spațiilor exterioare va continua și în alte școli din oraș, pentru a oferi elevilor un mediu adecvat pentru activități sportive și recreere.
Conform Ziarulamprenta.ro
