Un accident rutier s-a produs miercuri dimineață pe DJ 203C, între localitățile Ulmeni și Movila Banului. Din primele informații, un autovehicul condus de un bărbat de 30 de ani, din Movila Banului, a pierdut controlul și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma evenimentului, șoferul și șase pasageri, cu vârste între 18 și 34 de ani, au fost răniți. Toți sunt din Movila Banului și au fost transportați la UPU-SMURD a Spitalului Județean Buzău. La fața locului, aceștia au fost evaluați medical, fiind conștienți și cooperanți, cu politraumatisme, dar în stare stabilă, potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului.
Citește și: Medicii de familie îndeamnă românii să se vaccineze antigripal înainte de sezon
Starea victimelor și detalii despre accident
Potrivit IPJ Buzău, în accident a fost implicat un singur autovehicul. La momentul actual, victimele sunt în curs de investigații și monitorizare medicală. La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție și ambulanță pentru a gestiona situația și a asigura intervenția necesară.
Accidentul a avut loc în condiții încă neclare, iar ancheta este în desfășurare pentru stabilirea cauzelor exacte ale evenimentului rutier.
Conform Opiniabuzau.ro
