Un eveniment de referință în medicina constănțeană este comemorat în aceste zile: 27 de ani de la primul transplant renal realizat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Reprezentanții unității medicale au transmis un comunicat de presă în care rememorează această realizare și impactul său asupra sistemului medical local.
Potrivit informațiilor, pe 23 aprilie 1999, chiar de Sfântul Gheorghe, în Secția Clinică de Chirurgie, sub coordonarea profesorului Vasile Sârbu, a fost efectuat cu succes primul transplant renal.
Intervenția a avut o încărcătură emoțională puternică: donatorul, Gheorghe, a oferit rinichiul drept fiicei sale, Maria, într-un gest profund, plin de iubire și speranță, conform medicilor.
În anii următori, echipa condusă de prof.
Citește articolul complet pe Buzău Expres
Deschide articolul →