Concursul Național „Vasile Voiculescu” a ajuns la ediția a XXXVIII-a

Bogdan Trifan · Buzău Expres

În acest an, la ediția a XXXVIII-a a Concursului Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu”, au fost înscrise în jur de 65 de volume din mai multe centre culturale ale țării.

Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Buzău și Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, se află în plină desfășurare și va culmina cu festivitatea de premiere programată pentru 3 octombrie.

Concursul a fost lansat în luna iunie și are ca tematică principală universul spiritual și moral al scriitorului buzoian.

În acest an, aproape 30 de volume au fost înscrise la secțiunea de poezie, în timp ce alte aproximativ 20 de lucrări au fost trimise la secțiunea de proză.

La publicistică și literatură religioasă, au fost înscrise, respectiv, 10 și cinci volume.

Citește articolul complet pe Buzău Expres

Deschide articolul →