Istoria ascunsă iese la lumină: „Milenii tezaurizate”, la Buzău

Ana Stanescu · Buzău Expres

Muzeul Județean Buzău pregătește una dintre cele mai importante manifestări academice din domeniul arheologiei și istoriei, în luna mai, când găzduiește cea de-a XXIV-a ediție a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice „Milenii tezaurizate.

Evenimentul reunește specialiști din întreaga țară și din Republica Moldova, confirmând rolul instituției buzoiene ca pol de cercetare și dialog științific.

Potrivit directorului Muzeului Județean, Daniel Costache, „programul sesiunii cuprinde comunicări reunite în cadrul a trei secțiuni tematice”, respectiv „Preistoria Carpaților de Curbură și a zonelor învecinate”, „Habitat și practici funerare din epoca fierului” și „Arheologia antichității târzii și a evului mediu”.

La eveniment vor participa cercetători și cadre universitare de la instituții de prestigiu, precum Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” București, Universitatea din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Muzeul Național de Istorie a României și Universitatea de Stat din Moldova, alături de numeroase muzee și centre de cercetare din țară și de peste Prut.

Deschiderea oficială va avea loc joi, 7 mai, de la ora 14.

Citește articolul complet pe Buzău Expres

Deschide articolul →