Locatari noi în maternitatea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marină Grigore Antipa din Constanța. Specia de creveți Palaemon adspersus, colectată din mediul natural și adaptată în laboratorul de acvacultură marină al INCDM, este acum pregătită pentru reproducere indusă artificial.
Potrivit reprezentanților Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marină Grigore Antipa din Constanța, creveții sunt o sursă deosebit de apreciată de proteine complete, esențiale pentru construirea și repararea țesuturilor corpului uman.
Citește și: Telefoanele pliabile, revoluția în design și funcționalitate în 2026
Care sunt beneficiile creveților?
De asemenea, sunt și sursă de acizi grași omega-3, care sunt cunoscuți pentru beneficiile lor asupra sănătății cardiovasculare. Din aceste motive, disponibilitatea în cantități însemnate de creveți din surse sigure, mai precis din acvacultura sustenabilă, poate avea o importanță reală atât pentru farmaceutică, dar și pentru consumul ca atare, creveții pretându-se la o varietate de rețete mai simple sau mai rafinate.
Viitoarele cercetări
Specialiștii INCDM Grigore Antipa, Dr. Victor Niță și Dr. Magda Nenciu, testează în perioada următoare tehnologii variate de creștere intensivă, de reproducere repetată, dar și valorile factorilor limitativi, pentru a putea aduna și oferi celor interesați toate informațiile necesare.
Informații suplimentare pot fi găsite pe pagina de Facebook a INCDM Grigore Antipa.
